Primăria municipiului Bălți invită locuitorii la acțiunea municipală de salubrizare
Primăria municipiului Bălți invită toți locuitorii orașului să participe la acțiunea municipală de salubrizare și amenajare, care va avea loc pe 21 martie, începând cu ora 10:00.
Inițiativa vine în contextul necesității de a îmbunătăți starea orașului după sezonul rece și de a consolida spiritul de responsabilitate civică în rândul comunității.
Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a adresat un apel către bălțeni: „Astăzi trecem printr-o perioadă dificilă, dar tocmai acum este important să nu rămânem indiferenți și să avem grijă de orașul nostru. După o iarnă destul de grea, Bălțiul are nevoie de ajutorul nostru. Vă invit pe toți să ieșim împreună — lângă casă, școală sau locul de muncă — și să contribuim fiecare, atât cât putem, la curățenia orașului. Când fiecare contribuie puțin, orașul se schimbă vizibil.”
Edilul a subliniat că implicarea fiecăruia este esențială pentru transformarea orașului: „Bălțiul suntem noi. Și doar împreună îl putem face mai bun.”
Primăria municipiului Bălți îndeamnă toți cetățenii, agenții economici și instituțiile să se alăture acestei inițiative și să contribuie la crearea unui oraș mai curat și mai îngrijit.











