Pinacoteca „Antioh Cantemir”. Expoziții ce merită văzute
Fiecare localitate are anumite locuri unde vizitatorii se pot refugia ca în niște lumi aparte, pline de culoare și farmec, departe de lumea reală, înconjurătoare. Un astfel de loc este și Pinacoteca „Antioh Cantemir” pentru bălțeni, pe lângă alte destinații culturale din municipiu. Aici poți vedea expoziții minunate ale artiștilor talentați și nu numai. Recent, pe lângă expoziția dlui Ghibalenco N., a fost lansată o nouă expoziție, cu prilejul Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități, consemnată la 3 decembrie. Este vorba de o expoziție de fotografii din cadrul proiectului „Împreună pentru o integritate educațională mai bună a copiilor cu cerințe educaționale specifice”.
Impresii ale vizitatorilor:
„Vizita mea la galeria de artă „Antioh Cantemir” mi-a trezit acel spirit creativ și m-a adus la gândul că „estetica este valoarea care călăuzește fiecare suflet. Ceea ce trebuie să faci, este doar să îi permiți „eului-artistic” să-ți înfrumusețeze viața cu vii culori.”
Explorând această lume a culorilor, a figurilor și a formelor, am realizat cât de multe lucruri frumoase nu le-am observat până acum. Tablourile exotice m-au atras foarte mult prin contrastul viu colorat, prin forma lor autentică, dar mai ales, m-a fascinat tabloul „Природа Мадагаскара” al dlui Gibalenco Nicolai.
La fel, m-au impresionat și tablourile în grafie, căci fiecare din ele ascund o parte din adevărul vieții noastre. Lucrările artistului plastic Ghibalenco N., sunt o combinație dintre ironie sau umor cu una de mister.
Am rămas plăcut surprinsă de pozele frumoase și creative ale copiilor cu CES, care ne arată că suntem egali, că și ei pot fi fericiți, aș zice, chiar mai fericiți decât cum suntem noi, uneori. Copiii au arătat cum se susțin, se ajută și creează o lume plină de culori, o „galaxie ce îți transmite o rază de soare”!
Ca ultim gând, pot spune că nimic nu mă va opri să savurez din această artă a spiritului uman de acum înainte.”
Cumpătă Valeria, voluntar la Primăria mun. Bălți
Vizitați Pinacoteca „Antioh Cantemir” din Bălți!
Adresa: Piața Independenței 10, mun. Bălți, RM.
Telefon: 0 231 23 584;
Facebook: https://www.facebook.com/pages/Pinacoteca%20Antioh%20Cantemir/1588958928087596/