Performanțe remarcabile ale sportivilor din Bălți la Campionatul Național Deschis de Dragon Boat pentru juniori și tineret
Primăria municipiului Bălți felicită sportivii secției de caiac-canoe pentru evoluția de succes și rezultatele excelente obținute la Campionatul Național Deschis de Dragon Boat pentru juniori și tineret, desfășurat în perioada 11–13 iulie 2025 în orașul nostru.
Din echipa de canotaj au făcut parte: Clim Iavorschi, Denis Maximciuc, Ivan Spelnic, Vladimir German, Arina Roșioru, Iulia Nicolaeva, Maria Nicolaeva, Polina Spelnic, Iaroslava Cislaș, Alexandr Groza, Nichita Cudalb, Kirill Cudalb, David Ambarțumian, Daniil Danilenco, Artiom Adamco, Stanislav Rîcov, Alexandr Tcacenco, Constantin Spelnic, Bogdan Savciuc, Stanislav Plataș, Ivan Turlov, Ivan Ovciinicov, Maxim Ovciinicov și Artiom Bodnarciuc, care au obținut 7 locuri premiante la diferite probe.
Echipa de tineret a cucerit medalia de aur la proba de 500 m și medalia de argint la 200 m.
Echipa de juniori a obținut o medalie de argint la proba de 1000 m (clasa mixtă) și patru medalii de bronz la probele de 1000 m, 500 m, 200 m și 200 m (clasa mixtă).
Sportivii se antrenează sub îndrumarea antrenorilor Dmitrii Nicolaev, Natalia Nicolaeva și Vasile Nebesnîi.
Primăria municipiului Bălți le urează canotorilor bălțeni medaliați și antrenorilor lor noi realizări sportive și succese remarcabile în continuare!





















