08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Pensionarii vor continua să beneficieze de transport public gratuit, între orele 10.00 – 12.00

//
Comentariu0

Acest anunț a fost făcut astăzi, 24 noiembrie 2021, de către șeful interimar al Direcției gospodărie comunală, Miron Ivan, în cadrul unei ședințe legate de rezolvarea problemelor orașului.

Miron a răvășit zvonurile potrivit cărora, transportatorii pe rutele de autobuz cu numerele 2, 22, 25, 7, au refuzat, din motive politice, să mai transporte gratuit pensionarii (cu deținerea permisului special prevăzut), în decursul a două ore pe zi, după cum se înțeleseseră mai înainte. Pe rețelele de socializare și în unele surse mass-media s-au făcut aluzii la rezultatele primului tur de alegeri locale, conectând la ele refuzul transportatorilor.

„Acest lucru nu este adevărat. Ieri ne-am întâlnit cu transportatorii și am convenit că ei vor continua să transporte categoria vizată de pasageri, pensionarii, cu condiția deținerii de către aceștia a permisului corespunzător.”

„Sarcina de bază a transportării gratuite a pasagerilor deținători de astfel de permise revine Direcției de troleibuze” – a adăugat viceprimarul Ghenadie Șmulschii -„iar noi am discutat cu furnizorii privați ca aceștia să transporte gratuit pensionarii, pe rutele deținute”. Problema dată nu se referă doar la Bălți. Toți transportatorii așteaptă creșterea prețurilor. În același timp, faptul că am ajuns la un acord comun cu transportatorii în vederea privelegierii pensionarilor, este foarte bine.

Last updated: noiembrie 24, 2021 at 13:42 pm

Lasă un Răspuns