Mesajul de felicitare a primarului de Bălți, Renato Usatîi, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii
Dragi concetățeni!
Data de 15 ianuarie – Ziua Națională a Culturii – reprezintă un prilej deosebit pentru a vă transmite cele mai bune gânduri și, prin intermediul dumneavoastră, a-i felicita pe toți Creatorii și pe toți cei care și-au dedicat viața creației culturale, îmbogățindu-ne spiritual și însuflețind instituțiile publice de cultură din municipiu și țară.
Deși suntem fizic distanțați de contextul pandemic care a schimbat viața lumii întregi și suntem obligați să marcăm în alte registre sărbătorile naționale, sunt convins că anume Cultura este cea care ne oferă tuturor perspectivele viitorului într-o societate liberă, deschisă, tolerantă și creativă.
Inspirați de lumina Luceafărului eminescian, marcăm memoria și opera marelui poet universal Mihai Eminescu la mijloc de ghenar, dată îngemănată simbolic cu celebrarea creației artistice, a tuturor, care contribuie la dezvoltarea, păstrarea și valorificarea patrimoniului național al culturii și artei.
În acest context deosebit, doresc să îmi exprim respectul întregii comunități culturale din mun. Bălți, oamenilor care joacă un rol fundamental în modernizarea și spiritualizarea municipiului nostru, în cele mai esențiale momente istorice și sociale în nordul țării. Repet cu convingere: oamenii de creație bălțeni au reprezentat și reprezintă, prin potențialul lor inedit, vitalitatea, originalitatea și creativitatea municipiului nostru nu doar în țară, dar și peste hotarele ei!
Vă încurajez să fim demni de această moștenire și susțin și în continuare că suntem datori să o gestionăm cu responsabilitate și să o îmbogățim! Să transmitem cu pietate patrimoniul culturii naționale, formându-ne caracterul și stimulând creativitatea viitoarelor generații – premisa unei societăți de care să ne mândrim!
Cu respect,
Renato Usatîi,
Primarul municipiului Bălți