08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Măsuri privind nerăspândirea infecției COVID – 19 în sediul APL

//
Comentariu0

Întru respectarea indicațiilor din dispoziția primarului municipiului Bălți nr 75 din 10.03.2020, începând cu 11 martie 2020, se iau măsuri stricte în legătură cu nerăspândirea infecției coronavirus de tip nou (COVID – 19): angajaților li se măsoară febra (datele colectate din fiecare subdiviziune a primăriei sunt raportate Direcției resurse umane, prelucrate și transmise conducerii primăriei). Sunt scoase covoarele din holuri pentru a dezinfecta la fiecare 2 ore sediul APL cu soluție specială de clor. Scările și balustradele sunt prelucrate cu aceeași soluție specială, pentru a neutraliza toate bacteriile și virușii.

În același sens, se sistează pe termen nedeterminat audiențele cetățenilor de către conducerea și subdiviziunile structurale ale primăriei. Însă, activitatea primăriei cu cetățenii continuă  într-un alt mod. Se stabilește ca, pe perioada sistării audiențelor cetățenilor, conducerea și subdivizunile structurale ale primăriei să efectueze audiența cetățenilor prin intermediul „telefoanelor directe”, după cum urmează:

  1. Usatîi Renato, primar al municipiului Bălți – fiecare a doua zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 19.00. tel.0231 23181;
  2. Grigorișin Nicolai, viceprimar al municipiului Bălți – fiecare prima zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 19.00. tel.0231 22397;
  3. Dubițkaia Tatiana, viceprimar al municipiului Bălți – fiecare a treia zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 19.00. tel.0231 29565;
  4. Șmulschii Ghenadie, viceprimar al municipiului Bălți – fiecare a patra zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 19. 00 tel. 0231 22397;
  5. Serdiuc Irina, secretar al Consiliului mun. Bălți – fiecare a cincea zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 19.00. tel. 0231 22048;
  6. Munteanu Veronica, șef al Direcției generale asistență socială și protecția familiei – fiecare zi de luni și miercuri a lunii, între orele 08.00 – 12.00. tel.0231 23333;
  7. Iurcenco Olga, șef-adjunct al Direcției învățământ, tineret și sport – fiecare zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 17.00. tel. 0231 22307;
  8. Martîniuc Neli, specialist principal în problemele de educație timpurie din Direcția învățământ, tineret și sport – fiecare zi de marți a lunii, între orele 14.00 – 17.00. tel. 0231 20128;
  9. Rodiucova Feodora, șef al serviciului sănătate – fiecare zi de luni a lunii, între orele 14.00 – 17.00. tel. 0231 54637.

Dacă aveți febră sau simptome ale infecțiilor virale, reduceți accesul în sediile administrative al Primăriei municipiului Bălți, al întreprinderilor municipale, al instituțiilor de stat, precum și în alte locuri cu mari aglomerații de oameni.

Rețineți! Neglijând starea dvs de sănătate, supuneți riscului pe cei apropiați și dragi, de a fi infectați!

Fiți precauți! Sunați la linia fierbinte 0 (231) 5-46-38.

Dispoziția primarului nr. 78 din 13.03.2020

Last updated: martie 13, 2020 at 18:11 pm

Lasă un Răspuns