Legea cu privire la achiziţii publice – un ajutor pentru operatorii economici
După afirmaţiile doamnei Carolina Andronic Şefa Serviciului Achiziţii Publice al Primăriei municipiului Bălţi din 1 mai 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 131 privind achiziţiile publice.
În conformitate cu această lege au fost aprobate regulamente privind achiziţionarea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor. Din partea operatorilor economici, care participă la procedurile de achiziţie în cadrul Primăriei mun. Bălţi, se cere o mai mare atenţie în legătură cu întocmirea pachetului de documente. Oferta incompletă duce la repetarea procedurilor, prin urmare nu sînt achiziţionate la timp bunuri, servicii şi lucrării şi ca rezultat în municipiu nu se repară drumurile, podurile, clădirile instituţiilor de învăţămînt preşcolar şi preuniversitar; grădiniţele rămîn fără produse alimentare.
Orice agent economic poate apela pentru consultaţii, concretizări la Serviciul Achiziţii Publice al Primăriei la numărul de telefon (0231) 5 46 23 sau adresa electronică seviciulachizitiipublice@mail.ru.
Societatea civilă poate fi inclusă în grupul de lucru prin depunerea unei cereri prealabile. Prin decizia Primarului deja la 2 proceduri au fost incluşi reprezentanţi ai societăţii civile cu drept de vot consultativ.