La Primăria municipiului Bălți a avut loc o sesiune de dialog dedicată guvernării bazate pe date
La data de 3 aprilie 2026, în incinta Primăriei municipiului Bălți, a avut loc o sesiune de dialog și schimb de experiență dedicată guvernării locale bazate pe date, care a reunit angajați ai subdiviziunilor structurale ale primăriei, specialiști în domeniul analizei datelor și reprezentanți ai instituțiilor partenere.
Evenimentul a fost organizat sub forma unui panel de discuții, în cadrul căruia a fost prezentată experiența practică a Primăriei municipiului Bălți în utilizarea datelor statistice și integrarea prognozelor demografice în procesul de luare a deciziilor la nivel local.
În cadrul discuțiilor au fost abordate provocările demografice actuale cu care se confruntă Republica Moldova, precum îmbătrânirea populației, migrația și scăderea natalității, fenomene care influențează direct dezvoltarea economică, planificarea serviciilor publice și elaborarea politicilor locale.
Participanții au discutat despre importanța utilizării datelor statistice și a prognozelor demografice în procesul de planificare strategică, despre integrarea acestor informații în strategiile de dezvoltare și bugetele locale, precum și despre rolul analizei datelor în elaborarea unor politici publice eficiente, orientate spre nevoile reale ale comunității.
Totodată, evenimentul a oferit un cadru de dialog deschis între specialiști și reprezentanții administrației publice locale, fiind discutate soluții practice pentru consolidarea procesului decizional bazat pe date și pentru dezvoltarea unor mecanisme moderne de planificare la nivel local.
Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea guvernării bazate pe date demografice fiabile și dezagregate pentru autoritățile centrale și locale”, implementat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în colaborare cu Cancelaria de Stat, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu sprijinul Guvernului Elveției.






















