08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

La Bălți va fi marcată Ziua Mondială a Sănătății

//
Comentariu0

Tematica  Zilei Mondiale a Sănătății, 7 aprilie 2024, este „Sănătatea mea, dreptul meu”. Acest mottou ne amintește că sănătatea este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, de implementarea căruia depind toate celelalte drepturi.

Menționînd importanța Sănătății fiecărui locuitor al municipiului Bălți, la data de 7 aprilie 2024, în intervalul de timp 09:30-12:00, în 5 locații a mun. Bălți:

  1. Centru (lîngă Havuz)
  2. Cartierul Dacia (magazinul Kaufland)
  3. Cartierul 8 (stația Voshod)
  4. Cartierul Gara de nord (piața)
  5. Autogara (magazinul Local)
  • se vor desfășura activități de informare, sensibilizare și promovare a modului sănătos de viață
  • scrreningul medical gratuit a masei corporale, măsurarea glicemiei și tensiunii arteriale.

În piața Vasile Alecsandri, lîngă Havuzul central, absolut gratuit, va fi posibilă testarea la HIV/Sifilis/ Hepatite.

Totodată, echipa de specialiști, va demonstra exerciții de acordare a primului ajutor medical calificat, cu coparticiparea tuturor doritorilor.

Pentru copii în fața centrului comercial UNIC și în parcare la magazinul Kaufland se vor organiza activități distractive, culturale, dansuri și cîntece, animatori veseli, ateliere de creație cu tematica sănătății.

Vom încheia marcarea Zilei Mondiale a Sănătății, la data de 8 aprilie, cînd în incinta Primăriei mun. Bălți, sala 101, între orele 9:00-14:00, va avea loc donarea voluntară și neremunerată a sîngelui și a componentelor sanguine, a tuturor doritorilor, dăruind astfel o picătură de viață și salvînd-o prin intermediul acestui gest.

Toți oamenii au dreptul la viață și sănătate, indiferent de rasă, naționalitate, sex sau vârstă. Sănătatea ne aparține încă de la naștere și include atât dreptul la o bunăstare fizică și psihică completă, cât și dreptul la îngrijire medicală decentă și accesibilă.

Deși sănătatea, desigur, este asociată în primul rând cu asistența medicală dezvoltată, acest concept este mult mai larg. Include o listă extinsă de factori care ne ajută pe fiecare dintre noi să ducem un stil de viață sănătos. Acești factori sunt „Determinanții de bază ai sănătății” și includ următoarele drepturi:

  • Acces la apă curată, potabilă și pentru igienă
  • Disponibilitatea alimentelor sigure
  • Alimentație adecvată și locuință confortabilă
  • Condiții de lucru și de mediu sigure
  • Educație și conștientizare pentru sănătate
  • Egalitatea de gen

În ultima perioadă se mai acordă multă atenție și siguranței chimice în lume. Substanțele chimice dăunătoare sănătății pot ajunge la oameni într-o varietate mare de moduri. Ele sunt prezente nu numai în mediu, pesticidele și în urmele de antibiotic pot fi găsite și în alimente, iar vopselele sintetice și materialele plastice, care pot emite gaze nocive, pot fi găsite în îmbrăcăminte, mobilier și alte articole de uz casnic. Organizațiile din domeniul sănătății, autoritățile de reglementare și de control pot oferi certificare și etichetare obligatorie pentru astfel de produse potențial periculoase, dar ultimul cuvânt rămâne întotdeauna după consumator.

Sănătatea unei persoane depinde în primul rând de el însuși. Prevenirea la timp, un stil de viață sănătos, o atitudine responsabilă față de sine și față de ceilalți, alegerea bunurilor și serviciilor care nu dăunează sănătății și mediului – toate acestea sunt condiții necesare pentru menținerea sănătății, longevității vieții, precum și prevenirea multor boli.

Organizatori și parteneri fideli a acestei companii sunt: Direcția sănătate, Direcția învățămînt, tineret și sport, Direcția cultură, Direcția relații cu publicul, Direcția-serviciul de presă a Primăriei mun. Bălți, Proiectul ”Viață Sănătoasă-reducerea poverii bolilor netransmisibile, IMSP ,,Centrul Medicilor de Familie mun. Bălți”, Centrul de Sănătate Publică Bălți, Colegiul de Medicină Bălți, în colaborare cu Asociațiile Obștești și ONG din teritoriu: A.O. Uniunea pentru Echitate și Sănătate, A.O. Protecție Infinită, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ATIS, Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret „CRAT”, Centrul Narcologic ADOMED, A.O. Zdorovîi Gorod, A.O. Crucea Roșie, Voluntarii Primăriei mun. Bălți, în colaborare cu administrația SRL ”StroyLux”, SRL ”Kaufland”, care au acordat spațiile pentru buna desfășurare a evenimentului și desigur mass-media locală, care sau oferit să mediatizeze activitățile.

Last updated: aprilie 5, 2024 at 20:38 pm

Lasă un Răspuns