La Bălți s-a desfășurat Turneul Municipal de Volei pe Plajă în cadrul Programului „Bălți – Capitala Tineretului 2026”
Municipiul Bălți a găzduit Turneul Municipal de Volei pe Plajă, organizat în cadrul Programului „Bălți – Capitala Tineretului 2026”, eveniment care a reunit zeci de tineri pasionați de sport, competiție și un mod de viață activ.
Pe parcursul competiției, echipele participante au demonstrat spirit de echipă, perseverență și fair-play, oferind publicului meciuri spectaculoase și un nivel înalt de implicare. Atmosfera competiției a fost completată de susținerea spectatorilor, care au încurajat participanții pe tot parcursul turneului.
La finalul competiției, cele mai bune echipe au fost premiate cu cupe, în semn de apreciere pentru rezultatele obținute și implicarea de care au dat dovadă.
Primăria municipiului Bălți susține organizarea activităților sportive dedicate tinerilor, acestea contribuind la promovarea unui stil de viață sănătos, dezvoltarea spiritului de echipă și consolidarea comunității.
Evenimentul face parte din Programul „Bălți – Capitala Tineretului 2026”, implementat de AO „Unda Verde”, în parteneriat cu Primăria municipiului Bălți, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret și susținerea Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.



















