La Bălţi a fost dat startul evenimentelor expoziţionale pentru anul 2019
Recent, 27 februarie, la Bălți, au fost inaugurate expo-târgurile specializate „Agroteh” şi „Alimentar Expo”, ediţia a XXIII-a şi salonul „Mărţişor”, ediţia a XIV-a. Manifestările sînt organizate de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a RM şi primăria municipiului Bălţi, cu susţinerea SA Moldagrotehnica şi BC Moldova Agroindbank SA, care dețin calitatea de coorganizatori toți acești ani.
La inaugurarea evenimentului, directorul filialei Bălţi, CCI a RM Galina Codiţa, a remarcat, că cele trei expo-târguri demonstrează realizările întreprinderilor – participante şi reprezintă un spaţiu favorabil pentru schimbul de experienţă, comunicarea cu consumatorul şi căutarea noilor parteneri. „Expoziția națională „Fabricat în Moldova, organizată în perioada 30.01 – 03.02. curent sub patronajul Guvernului RM a avut sloganul ”Acasă. Autentic. Autohton.” – pornim și noi de la acest deziderat pentru a atinge scopul propus – susținerea și promovarea producătorilor autohtoni”,- a mai spus Galina Codiţa.
Cu mesaje de salut către cei prezenţi s-au adresat și Aurel Zara, director, BC Moldova Agroindbank SA, sucursala Bălţi, Vitalie Roşu, şef departament marketing, SA Moldagrotehnica, care au menționat, că ajunse la cea de-a XXIII-a ediţie, expo-târgurile specializate Agroteh şi Alimentar Expo au ca scop revitalizarea şi impulsionarea dezvoltării complexului agroalimentar, asigurarea agenților economici cu tehnologii moderne, tehnică şi utilaj, seminţe de calitate, produse bancare pentru agricultori, precum şi promovarea acestora pe piaţa internă şi externă. La ceremonia de inaugurare a expo-târgurilor au participat producători agricoli din partea de nord a ţării, membri ai Consiliului CCI, reprezentanţi ai administraţiei publice locale din regiune, mass-media.
Programul de afaceri variat din acest an include o masă rotundă, prezentări de firme, ateliere de lucru, dialoguri bilaterale. La evenimentele din prima zi au fost prezenți producători agricoli, fermieri şi specialişti în domeniu ai consiliilor raionale Rîşcani, Sîngerei, masteranți ai USARB. Parteneri în organizarea programului de afaceri au fost SA Moldagrotehnica, BC Moldova Agroindbank SA, IP ICCC Selecţia. Prezentările oferite de Vitalie Roşu, şef departament marketing, SA Moldagrotehnica, Ghenadie Beldiga, șef direcție vînzări, BC Moldova Agroindbank SA, Boris Boincean, doctor habilitat, profesor cercetător, IP ICCC Selecţia au fost apreciate de participanții mesei rotunde, continuînd cu un dialog interactiv. Participanții s-au arătat a fi cointeresați și de prezentarea lui Alexandru Schiopu de la SRL HAZEL NUARSE(fondator al Asociației producătorilor de alun).
La ediţia curentă a expo-târgurilor specializate „Agroteh” şi „Alimentar Expo” şi a salonului „Mărţişor” şi-au prezentat realizările peste 60 de întreprinderi din municipiile Bălţi şi Chişinău, oraşele Ungheni, Drochia, Soroca, Ceadîr-Lunga, Comrat, Tiraspol şi raioanele Rezina, Călăraşi, Rîșcani, Orhei, Criuleni, Străşeni, Briceni. Producătorii autohtoni au propus maşini şi tehnică agricolă, mijloace de protecţie a plantelor, îngrăşăminte, nutreţuri şi o varietate largă de seminţe de legume, flori, precum și produse alimentare, băuturi nealcoolice, servicii financiar-bancare, consulting.
Participanţii la salonul „Mărţişor” au oferit vizitatorilor confecţii din textile şi tricotaj, din piele, lengerie de corp şi de pat, cosmetică şi parfumerie, articole de galanterie şi marochinărie, mărfuri din industria chimică şi de uz casnic, obiecte decorative şi meşteşugăreşti.
Expo-târgurile specializate „Agroteh”, „Alimentar Expo” şi salonul „Mărţişor” sînt amplasate pe o suprafață de peste 600 m2 și se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 1 martie 2019 în oraşul Bălţi.