Ion Creangă – prietenul Copilăriei. 185 de ani de la nașterea scriitorului
Anul acesta se împlinesc 185 de ani de la nașterea renumitului și mult-îndrăgitului scriitor român – Ion Creangă, povestitor neobosit al basmelor copilărești, pe cât de ușor de înțeles, pe atât de înțelepte.
La 1 martie, în familia lui Ștefan și Smaranda se naște întâiul copil, băiețelul Ion, în satul Humulești: „sat mare și vesel, […] sat vechi răzăşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului”. Deși în Amintiri din copilărie se vede ca un „băiat prizărit, ruşinos şi fricos”, destul de poznaș, Ion Creangă a devenit una din figurile principale ale literaturii române, poate tocmai pentru felul modest și haios de a reda lucrurile. Creangă a figurat și ca prozator, teolog, autor de manuale școlare, politician și poet, dar cel mai mult este cunoscut, inclusiv internațional, pentru povestirile sale.
Numele scriitorului este destul de apropiat bălțenilor. În august 1995, în baza ordinului Ministerului Învățământului al Republicii Moldova, a fost înființat Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din Bălți.
În anul 2010, la Bălți a fost inaugurat Complexul „Aleea Clasicilor Culturii Naționale”, incluzând, pe lângă rotonda „Pe un picior de plai”, 3 busturi ale clasicilor literaturii: Mihai Eminescu, Ion Creangă și Grigore Vieru.
Din anul 1991, Biblioteca pentru copii „Arkadie Gaidar” (actualmente filiala pentru copii a Bibliotecii municipale „Eugeniu Coșeriu”), a fost redenumită în „Ion Creangă”.
Menționăm că în Bălți există și o stradă care-i poartă numele.
În această zi, noi, bălțenii, avem un motiv în plus de a ne apropia de lumea Literaturii, a frumosului, descrisă atât de plăcut în lucrările lui Creangă. Să luăm exemplu de la personajele pozitive din poveștile autorului, pentru a avea parte de bine, întrucât, morala lor este, de cele mai multe ori, umbra realității.