08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Independenți de sărăcie, provocarea 2.7, este noua acțiune lansată de CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie, pentru a susține 270 de copii să aibă acces la educație

//
Comentariu0

Comunicat de presă

Anual, în luna septembrie, CCF Moldova, mobiliza alergători profesioniști, dar și pasionați de un mod activ de viață într-o echipă numită Run for Children. Scopul echipei de alergători este de a colecta bani pentru a susține copii cu care lucrează organizația. Anul trecut 155 de alergători (persoane individuale și companii cu echipe corporative) s-au alăturat Run For Children Team, iar în rezultat cca 60 de copii au fost ajutați să revină în medii familiale, părăsind pentru totdeauna orfelinatul.

În acest an, când criza provocată de pandemie, a complicat și mai mult viața familiilor deja vulnerabile și afectate de sărăcie, CCF Moldova lansează apel de solidaritate și mobilizarea echipei Run for Children, înaintea începerii noul an școlar. Așa cum 48% din copii care ajung în vizorul organizației nu au avut acces la educația de la distanță pe timpul pandemiei, iar alte 50 % dintre familii și-au pierdut veniturile sau acestea au fost micșorate drastic, copiii riscă să nu aibă acces, în noul an de studii, la educație.

270, nu este un număr aliator, este un număr exact, în spatele căruia stau 270 destine de copii, care au nevoie de sprijin urgent. Astfel organizația alături de una dintre porta vocile misiunii, ambasadorul CCF Moldova, Iulian Bercu, au lansat provocarea #DoipuntȘapte 2.7, prin care provoacă oamenii să alerge în perioada 20-27 august în fiecare zi începând de la 2.7 km și să doneze pentru înscrierea în cursă. Donația constituie 500 lei, persoanele fizice, iar pentru companiile responsabile social sunt oferite pachete de sponsorizare.

”Ziua de 1 septembrie este o zi deosebită și o sărbătoare pentru majoritatea copiilor îndeosebi pentru cei care merg în clasa I. Cu părere de rău sărăcia, atentează să le fure acest prilejul de sărbătoare a 270 de copii, de care se ocupă CCF Moldova. Pentru ei voi alerga în aceste 7 zile 270 de km. Voi alerga eu și vă încurajez și pe voi să o faceți! ” susține Iulian Bercu.

Înregistrările au fost deschise, pot fi accesate la acest link https://bit.ly/2DUoAjT, iar pentru ca acest mesaj să fie și mai auzit, Iulian Bercu alături de alți 10-15 alergători organizează o cursă de promovare a acțiunii #DoipunctȘapte în dimineața zilei de 18 august.

”Suntem cutremurați zilnic de riscul medical și de sănătate, prin datele în creștere a noilor cazuri de infecție prezentate, dar nici nu ne imaginăm ce ravagii lasă această pandemie în familiile infectate de ani buni cu virusul sărăciei. Cei cu care lucrează echipa CCF Moldova, erau săraci și plini de necazuri și până aici, iar de acum încolo amenințările acestei pandemii lasă efecte colaterale pentru ani întregi” susține Tatiana Codreanu, reprezentant CCF.

Împreună, astăzi, le încurajăm speranțele și le oferim acces la educație lor, iar nouă ne pregătim o societate prosperă, în care ne vom trăi acel viitor visat.

Pentru detalii de organizare

Marta Doibani

Programs & Fundraising Assistant

Mob: +373 69421167

marta.doibani@ccfmoldova.org

Last updated: august 18, 2020 at 19:59 pm

Lasă un Răspuns