În atenția managerilor instituțiilor de învățămînt
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării acordă o atenţie deosebită pregătirii cadrelor didactice tinere pentru învăţământul secundar din ţară.
În acest context, pentru anul de studii 2018-2019, pregătirea procesului de admitere este în toi şi, în acest sens, Vă invităm să identificați absolvenţi de liceu, care ar dori să fie înmatriculaţi la cele 8 universităţi publice, unde se pregătesc cadre pedagogice.
Vă informăm, că în primul rând sunt înmatriculaţi la locurile cu finanţare bugetară acei ce vor participa la concurs în baza recomandării la studii eliberate de organele locale de specialitate în domeniul Învăţământului, dar şi elevii ce provin din familii de pedagogi.
Odată înmatriculaţi aceştia beneficiază de:
- Bursă majorată (eu 20% mai mare la anul I şi, respectiv, cu 40% mai mare în anul absoh irii):
- Cămin pe toată perioada de studii:
- Stagii de practică în cadrul instituţiilor publice (practica pedagogică se realizează în cadrul instituţiei de învăţământ unde absolventul va fi repartizat la muncă);
- Angajare obligatorie în câmpul muncii în sectorul public.
Înlesniri pentru absolvenţii învăţământului pedagogic.
În acest sens, Guvernul a realizat câteva înlesniri importante legate de satisfacerea unor nevoi de bază ale tinerilor pedagogi, ce se vor încadra în câmpul muncii în instituţiile publice (bugetare) din sate. şi anume:
- a fost măjorată indemnizaţia unică pentru tinerii specialişti repartizaţi la lucru în mediul rural la 45 mii lei (anterior. 30 mii lei);
- este asigurată compensarea lunară a costului energiei electrice, asigurarea gratuită cu carburanţi;
- vor primi un salariu întreg pentru o norma didactică de doar 75% pe perioada celor 3 ani de activitate;
- a fost aprobată Metodologia privind repartizarea timpului de muncă al personalului didactic din instituţiile de învăţământ general. Aceasta conţine prevederi cu referire la durata săptămânii de muncă, care se reduce la proporţia de 75 la sută din timpul de muncă, raportat la norma didactică, pentru tinerii specialişti din primii 3 ani de activitate didactică după absolvirea instituţiei de învăţământ. Astfel. în loc de 35 ore pe săptămână, aceştia vor activa 27 de ore, raportat la norma didactică;
- la nivel de autorităţi publice locale se fac şi alte înlesniri pentru tinerii, pedagogi, ca de exemplu: unele primării achită total sau parţial locuinţele propuse tinerilor pedagogi: achită taxele de perfecţionare continuă a competenţelor profesionale etc.
Pentru a crea mecanisme comune de recrutare a celor mai buni elevi, Vă îndemnăm să convingeţi viitorii absolvenţi de liceu să participe la concursul de admitere şi să înaintaţi o listă de elevi – potenţiali candidaţi pentru universităţile pedagogice, cu revenirea ulterioară a acestora în şcolile din municipiu (lista universităţilor se anexează).
Lista cu potenţialii absolvenţi de liceu, urmează a fi prezentată la DÎTS către 25 mai 2018.
Anexă
Universitatea de Stat din Moldova (www.usm.md)
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (www.upsc.md)
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi (www.usarb.md)
Universitatea de Stat „B.P.Haşdeu” din Cahul (www.usch.md)
Universitatea de Stat din Tiraspol (www.ust.md)
Universitatea de Stat din Comrat (www.kdu.md)
Universitatea de Stat „Grigore Ţambalac” din Taraclia (www.tdu-tar.md)
Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (www.usefs.md)