Imunizarea contra rujeolei: o prioritate pentru sănătatea publică
În contextul creșterii alarmante a cazurilor de rujeolă la nivel național și european, Direcția sănătate reamintește populației importanța vaccinării ca măsură esențială de prevenție și protecție împotriva acestei boli extrem de contagioase.
În cadrul procesului de supraveghere epidemiologică a rujeolei și rubeolei, s-a constatat că, în unele cazuri, probele de ser recoltate de la pacienții suspecți sunt direcționate către rețele private de laboratoare, care nu respectă integral algoritmul standardizat de testare. Această practică generează neconformități și incertitudini în diagnostic. În acest sens, reiterăm solicitarea ca toate probele suspecte de rujeolă sau rubeolă (pacienți cu febră și erupții cutanate) să fie expediate exclusiv către Laboratorul ANSP, situat în mun. Chișinău, str. Cosmescu 3, pentru investigații conforme.
Rujeola este o afecțiune cu potențial grav, care poate provoca complicații severe, precum pneumonie, encefalită și, în cazuri extreme, deces — mai ales în rândul copiilor mici și al persoanelor cu imunitate compromisă. Singura metodă eficientă de prevenire rămâne vaccinarea cu ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), inclusă în schema națională de imunizare.Vaccinarea salvează vieți. Prin imunizarea corectă și la timp a copiilor noștri, putem evita suferința, complicațiile medicale și chiar decesele cauzate de rujeolă.
Facem apel către toți părinții și reprezentanții legali: verificați carnetele de vaccinări ale copiilor și adresați-vă medicului de familie pentru recuperarea dozelor omise. Vaccinul ROR este disponibil gratuit în toate cabinetele medicilor de familie din țară.
Sănătatea publică este o responsabilitate comună. Doar împreună, prin informare corectă și acțiuni preventive, putem opri răspândirea rujeolei și proteja viitorul copiilor noștri.
Pentru mai multe informații:
http://ansp.md/index.php/vaccinarea/;











