08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

„Impresii”. Expoziția pictorului Arcadie Ghețu la Pinacoteca „Antioh Cantemir”

//
Comentariu0

Marți, 22.03.2022, între orele 13.00 – 14.00, a avut loc deschiderea oficială a expoziției pictorului Arcadie Ghețu cu titlul „Impresii”. La eveniment au participat artiști, reprezentanți ai instituțiilor de artă din teritoriu, elevi și alte persoane cointeresate.

Expoziția personală a fost dedicată celei de-a 60-a aniversări a pictorului. Cu toate acestea, cum s-a exprimat pictorul Nicolai Ghibalenco, „la 60 de ani, lucrul abia începe, …înainte se văd noi orizonturi de lucru”. Victor Palii, președintele filialei de nord a Uniunii Pictorilor RM a remarcat că ceea ce creează Arcadie Ghețu, îl face mai bun, mai curat și mai atrăgător. Ceilalți artiști și-au exprimat și ei admirația față de talentul lui Ghețu. „Se vede la el dragostea pentru artă”, „este foarte harnic și străduitor” sunt doar unele din remarcile vizitatorilor.

În partea a doua a evenimentului de deschidere, elevii L.T. Republican „Ion Creangă” au interpretat lucrări muzicale renumite, iar cei prezenți au rămas plăcut surprinși de această surpriză.

Cu impresii despre expoziție s-a împărtășit Valeria Cumpătă, voluntar al Primăriei mun. Bălți:

„Arcadie Ghețu a reușit să mă uimească prin operele sale de artă, prin felul său de a expune ideile, prin ingeniozitatea și talentul de a crea un tablou în inimile și sufletele noastre.

În câteva cuvinte, aș dori să spun ceea ce am simțit când am ascultat pe elevii L.T. „Ion Creangă”, pentru că chiar am trăit totul odată cu ei. Vocile lor au „fredonat adânc” și frumos, pur și simplu m-au lăsat fără cuvinte.

Pentru mine, numele Arcadie Ghețu nu era cunoscut încă, dar odată ce am explorat lumea lui, am rămas cu impresii eterne.

Creațiile sale, precum: „Vara”, „Iarna rece”, „Primăvara” sau „Peisaj”, provoacă să observi ceea ce doar imaginația îți permite, să vezi ceva special și unic. Culorile și formele au fost îmbinate în așa fel încât dacă ai încerca să privești mai intens operele și mai profund, te-ai pierde.

Ca ultim gând, voi încheia cu opera „Reflecții”, care pentru mine pare misterioasă, iar odată ce privesc mai atent – ajung la ideea că parcă pare a fi un portal spre altă lume. Cine știe!

Cu alte cuvinte, „omul fără artă pur și simplu nu poate exista, fără ea totul ar fi sec și sumbru””.

Pictorul Arcadie Ghețu s-a născut la 7 ianuarie 1962, în comuna Terebna, raionul Edineț. În 1997 a absolvit Școala de Arte Plastice pentru copii din orașul Rîșcani. Calea de creație a lui Arcadie Ghețu începe odată cu admiterea la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”,  Facultatea de grafică și pictură, pe care o frecventează din 1983 până în 1988. Debutează în 1989 în cadrul expoziției republicane a profesorilor de artă plastică din instituțiile de învățământ artistic – Bender-Chișinău-Bălți. În1992 la galeria municipală din Bălți are loc prima expoziție personală, iar  1998 devine membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din RM (UAP). A participat la multe expoziții personale și de grup, în țară și peste hotare.

Expoziția „Impesii” cuprindea peste 60 de lucrări, bine integrate expozițional: portrete, peisaje și natură statică. Cea mai veche lucrare este din 1991, iar cele mai recente – din 2021.

Last updated: martie 23, 2022 at 13:36 pm

Lasă un Răspuns