Guvernul Moldovei a aprobat transmiterea unor bunuri imobile în gestiunea municipiului Bălți
Mai multe bunuri imobile vor fi transmise în gestiunea administrației publice locale (APL) din municipiul Bălți, pentru a fi repuse în circuitul economic local. O decizie în acest sens a fost aprobată, în ziua de 6 iulie 2022, la ședința în teritoriu a Executivului.
Din proprietatea statului, administrarea Ministerului Educației și Cercetării, în proprietatea municipiului Bălți vor fi transmise trei cămine și un bloc de studii. Bunurile respective nu au fost utilizate în ultimii ani de către instituțiile gestionare, sunt în stare avariată și necesită investiții majore pentru reabilitare.
De asemenea, în gestiunea APL vor fi transmise două cămine ale Spitalului Clinic și Colegiului de medicină din Bălți. Acestea se află într-o stare nesatisfăcătoare și nu sunt utilizate din anul 2010.
Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății, în comun cu Consiliul municipal Bălți, vor institui comisiile care vor asigura, în termen de 30 de zile, transmiterea bunurilor imobile menționate.
img-4.2-din-07.07.2022img-4.3-din-07.07.2022