„Gr. Vieru- un autograf ce îmi lipsea”. In Memoriam
Medalionul literar-artistic cu genericul: „Gr. Vieru- un autograf ce îmi lipsea” a deschis activitatea în memoriam marelui poet al națiunii noastre, Grigore Vieru. Prezentatorii – actorii teatrului „Baștina” Palatului Municipal de Cultură au răsfoit filele Cărții vieții a lui Gr. Vieru.
Vocea Sa moale, privirea călduroasa,chipul luminos au rămas în amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea sufletului, lăsându-ne drept moștenire poezia. El s-a înveșnicit prin creație, fiind poezia însăşi.,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’ Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârșit dor: de mamă, de baștină, dor de neam întregit, un dor nemărginit de toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei materne. O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit Mama.
A iubit viaţa până la lacrimi. Tragedia s-a întâmplat în noaptea de 15 spre 16 ianuarie nu departe de satul Dănceni, raionul Ialoveni, pe traseul Basarabeasca-Chişinău. Ultimul drum i-a fost legat de Eminescu, aşa cum i-a fost şi întreaga viaţă. Se întorcea de la Cahul unde avusese loc zilele eminesciene. Acolo cineva i-a spus: ″Maiestre, sunteţi un Eminescu al poeziei naționale”, la care G.Vieru a adăugat cu modestia sa,- ”Sunt o lacrimă a lui″.
Am putea să-i spunem cu toții: Îți mulțumim, Poete , ca ai ales timpul nostru pentru a poposi pe Pământ.
(Compoziție literară realizată de Burdeniuc Angela, cond. Art. al Teatrului „Baștina”)