08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Forumul „Justițiarii ECO” a avut loc la Primăria Bălți

//
Comentariu0

Astăzi, 17 mai 2024, la Primăria Bălți s-a desfășurat Forumul „Justițiarii ECO”, un eveniment de impact care a reunit pasionați de mediu pentru a împărtăși idei, soluții și acțiuni pentru un viitor sustenabil. Forumul a fost structurat în trei ateliere, fiecare concentrându-se pe aspecte cheie ale protecției mediului și implicării comunității:

  • Analiza și identificarea detaliată a problemelor de mediu prioritare pentru municipiul Bălți. Participanții au discutat și evaluat cele mai urgente provocări ecologice cu care se confruntă orașul nostru.
  • Propuneri și soluții inovatoare pentru tinerii ecologiști din Bălți. Tinerii au avut ocazia să își prezinte ideile și să colaboreze la dezvoltarea de proiecte ecologice inovatoare.
  • Proiecte de implicare a comunității în acțiuni de protecția mediului și conștientizare ecologică. S-au discutat modalități de mobilizare a comunității pentru a participa activ în inițiativele de protecție a mediului.

Forumul „Justițiarii ECO” în municipiul Bălți este o activitate a proiectului „Monitorizarea aspectelor de mediu și promovarea Justiției verzi în planificarea politicilor locale de dezvoltare la nivelul municipiului Bălți”, implementat de AO „Caroma Nord”. Acest proiect face parte din Programul de Granturi Mici „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și Justiția verde”, dezvoltat de ECO CONTACT în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, cu susținerea financiară a Suediei în perioada septembrie 2023 – iulie 2024.

Mulțumim tuturor participanților pentru implicare și entuziasm! Împreună putem contribui la un viitor mai verde și mai sustenabil pentru municipiul Bălți.

Last updated: mai 17, 2024 at 17:08 pm

Lasă un Răspuns