Expoziția transfrontalieră „Copacul meu în straie de MĂRȚIȘOR” – un simbol al prieteniei și al primăverii
În cadrul Programului „BĂLȚI – CAPITALA TINERETULUI 2026”, s-a desfășurat expoziția transfrontalieră „Copacul meu în straie de MĂRȚIȘOR”.
Evenimentul a reunit copii și tineri din Bălți și Botoșani, care au împodobit copacii din Piața Independenței cu mărțișoare – simbol al primăverii, al reînnoirii și al speranței. Fiecare mărțișor a purtat în el nu doar tradiția, ci și emoția sinceră a copiilor, dorința de prietenie și legătura spirituală dintre cele două comunități.
Atmosfera a fost una caldă și plină de culoare, iar Piața Independenței s-a transformat într-un spațiu al creativității și al bucuriei, unde tradițiile au unit generații și au consolidat punțile culturale dintre cele două orașe.
Primăria municipiului Bălți apreciază implicarea activă a tinerilor și susține inițiativele care promovează dialogul, cooperarea transfrontalieră și valorile autentice ale patrimoniului nostru cultural. Prin astfel de evenimente, reafirmăm că împreună putem construi un viitor bazat pe solidaritate, respect și prietenie.

























