Dezbateri publice privind funcționarea sistemului de parcare în municipiul Bălți
La data de 8 mai 2025, în incinta Primăriei municipiului Bălți, au avut loc dezbateri publice privind proiectul de decizie al Consiliului municipal Bălți „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcare din municipiul Bălți”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, consilieri municipali, cetățeni, agenți economici și alți actori interesați de organizarea eficientă a parcărilor în municipiu. Participanții au analizat propunerile incluse în proiectul de regulament, exprimându-și punctele de vedere, întrebările și sugestiile referitoare la viitorul sistem de parcare.
Scopul acestor dezbateri a fost asigurarea transparenței în procesul decizional și promovarea implicării active a comunității în definirea politicilor urbane.
Primăria municipiului Bălți mulțumește tuturor cetățenilor care au participat activ la consultări.

















