Delegațiile din Focșani și Reșița au vizitat instituțiile culturale și educaționale din Bălți
Cu prilejul Zilei Lucrătorilor din Învățământ, delegațiile oficiale din municipiile Focșani și Reșița (România), aflate într-o vizită oficială în municipiul Bălți, au vizitat ieri, 3 octombrie, mai multe instituții culturale și de învățământ din oraș. Printre cele vizitate s-au numărat Palatul Municipal de Cultură, Liceul Teoretic „Dmitrie Cantemir”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Nicolai Gogol”.
Scopul principal al acestor vizite a fost schimbul de experiență între municipii, consolidarea relațiilor culturale și educaționale și identificarea de bune practici care pot fi implementate în cadrul colaborării transfrontaliere dintre Bălți și orașele din România.
Delegațiile au avut ocazia să cunoască în detaliu activitatea acestor instituții, să discute cu cadrele didactice și să împărtășească idei și strategii privind îmbunătățirea sistemului educațional și promovarea culturii la nivel local. Schimbul de experiență vizează, de asemenea, inițierea unor proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea comunităților locale și la întărirea relațiilor de prietenie între orașele partenere.