Delegații din mai multe țări și orașe au vizitat Bălțiul pentru a celebra împreună Ziua orașului și Hramul Sfântului Nicolae
Municipiul Bălți a găzduit delegații oficiale din mai multe state ale lumii, precum și din orașe și localități din Republica Moldova, venite pentru a celebra împreună cu bălțenii Ziua orașului și Hramul Sfântului Nicolae, ocrotitorul spiritual al municipiului.
Printre oaspeți s-au numărat reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova, ai Guvernului, inclusiv Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, precum și reprezentanți ai misiunilor diplomatice: Ambasada Republicii Bulgaria, Ambasada Republicii Populare Chineze, Ambasada Republicii Elene, Ambasada Republicii Lituania, Ambasada României și Consulatul General al României la Bălți.
De asemenea, la Bălți au sosit delegații din Polonia (Białystok, Płock), România (Baia Mare, Botoșani, Dărmănești, Focșani), Ucraina (Hmelnițkii, Lviv, Vinnytsia), Lituania (Mažeikiai), Bulgaria (Pleven, Smolyan), Malta (Sliema), precum și din Republica Moldova (Drochia, Glodeni, raionul Glodeni, Sângerei, Soroca, satul Elizaveta).
Oaspeții au fost întâmpinați de Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, și au participat la evenimentele festive dedicate orașului, exprimându-și aprecierea pentru ospitalitatea bălțenilor și importanța cooperării interregionale și internaționale.
Delegațiile au semnat în Cartea de Onoare a municipiului Bălți, transmițând mesaje de felicitare și urări de prosperitate pentru oraș și locuitorii săi. În adresările lor, oaspeții au subliniat rolul Bălțiului ca oraș deschis, prietenos și activ în dezvoltarea relațiilor de colaborare.
Primăria municipiului Bălți adresează mulțumiri tuturor delegațiilor pentru prezență și pentru mesajele calde transmise comunității bălțene.











































