Delegația UE acordă Premii Europene pentru Societatea Civilă – Comunități mai puternice
În cadrul Campaniei de informare „UE-Moldova: Împreună pentru o societate mai puternică” a avut loc cel de-al doilea eveniment dedicat organizațiilor societății civile, care, prin activitatea desfășurată, au reușit să contribuie la crearea unor comunități mai puternice la nivel local.
Astfel, „Premiile Europene pentru societatea civilă – Comunități mai puternice” au fost acordate reprezentanților societății civile: Premiul pentru Societate mai Puternică (Asociația “Femeia și Copilul – Protecție și Sprijin”, Criuleni), Premiul pentru Economie mai Puternică (Centrul de suport în afaceri Orhei) și Premiul pentru Promovarea Egalității de Gen (Asociația „Casa Speranțelor”, Soroca).
La eveniment au fost prezenți Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko, precum și, în format virtual, Ambasadori ai Statelor membre UE.
„Uniunea Europeană acordă aceste premii, în semn de apreciere și recunoștință, organizațiilor societății civile din Republica Moldova care au obținut rezultate tangibile la nivel local sau național, pentru consolidarea unei comunități mai puternice, prin implementarea unor proiecte finanțate de UE. Organizațiile societății civile cu siguranță dețin un rol esențial pentru dezvoltarea societății, începând de la drepturile fundamentale ale omului, incluziunea persoanelor cu nevoi speciale, egalitatea în șanse și continuând cu dezvoltarea economică, deschiderea de noi locuri de muncă, precum și contribuirea la îmbunătățirea cadrului legislativ. În acest sens, Uniunea Europeană va continua să susțină organizațiile societății civile din Republica Moldova, în beneficul oamenilor din toată țara, pentru că împreună suntem mai puternici.”, a declarat Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. Mesajul de încurajare a fost împărtășit și de Ambasadorii Statelor Membre UE, care s-au conectat online la eveniment.
În luna decembrie 2020 a avut loc un alt eveniment dedicat asociațiilor care au obținut rezultate importante în domeniul drepturilor omului. Astfel, ”Premii Europene pentru societatea civilă – Drepturile omului” au fost acordate organizațiilor non-guvernamentale grassroots, pentru eforturile depuse în acest domeniu vital pentru orice societate: Premiul pentru Libertatea Presei (portalul Nord News, Bălți), Premiul pentru Protecția Drepturilor Minorităților (Asociația „Noi-Viitorul Luminos”, Fălești), Premiului pentru Securitate Umană (Asociația „Human Rights Embassy”) și un premiu special, Advocacy pentru Promovarea Schimbării (Asociația „Promo-LEX”).
Ceremonia de premiere a fost transmisă pe platforma www.privesc.eu (link-ul evenimentului este aici), pe pagina de Facebook a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și pe pagina „Împreună mai puternici”.
Evenimentul face parte din campania de informare „UE-Moldova: Împreună pentru o societate mai puternică”, dedicată societății civile și drepturilor omului. Scopul campaniei este să contribuie la sporirea gradului de conștientizare a importanței organizațiilor societății civile și a respectării drepturilor omului, precum și să evidențieze sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru inițiativele organizațiilor societății civile în contextul promovării drepturilor omului în țara noastră, al dezvoltării locale și în combaterea consecințelor crizei COVID-19.
***
În Republica Moldova, Uniunea Europeană sprijină în prezent 28 de proiecte mari implementate de organizații ale societății civile, în valoare totală de 22 de milioane de euro, ceea ce constituie 5% din volumul total de asistența UE acordată Republicii Moldova. Datorită acestor proiecte, peste 1000 de persoane vulnerabile beneficiază de 42 de servicii sociale deschise pentru ele în diverse localități. Alte peste 800 de persoane vulnerabile se bucură de servicii și produse gratuite generate de cele peste 15 întreprinderi sociale (inclusiv șase constituite în stânga Nistrului), care au creat 59 de locuri de muncă pentru persoanele dezavantajate. Totodată, au fost finanțate peste 70 de afaceri mici pornite de tineri, care au contribuit la apariția a 84 de locuri de muncă. Sunt inițiative care le-au permis acestor oameni o îmbunătățire a calității vieții și o incluziune mai bună în comunitățile din care fac parte.
Svetlana JAPALĂU
Team Leader
EU-funded projects „Visibility of EU and EU Assistance in the Republic of Moldova in 2020/2021”