piața Independenței, 1
08:00 - 17:00
(0231) 2-64-50
  • Русский
  • Cupa Europeană de Judo: aur pentru municipiul Bălți și Republica Moldova

    //
    Categories

    Primăria municipiului Bălți adresează cele mai sincere felicitări sportivului Egor Coseric, elev al Școlii Sportive Specializate „Boris Petuhov”, pentru performanța remarcabilă obținută la Cupa Europeană de Judo.

    Municipiul Bălți a fost reprezentat cu demnitate la această competiție internațională de către sportivii Țurcanu Alvian, Midrigan Bogdan și Egor Coseric. Printr-o evoluție spectaculoasă și o tehnică impecabilă, Egor Coseric a cucerit medalia de aur la categoria de 81 kg, demonstrând un nivel înalt de pregătire și determinare.

    Drumul spre victorie a fost unul impresionant, sportivul nostru reușind să învingă adversari puternici din Franța, Portugalia, Italia, Brazilia și Spania, obținând victoria finală într-un mod categoric.

    Primăria municipiului Bălți exprimă apreciere deosebită antrenorului Meleaschevici Ghenadie pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția esențială la formarea tinerilor sportivi de performanță.

    De asemenea, aducem mulțumiri părinților pentru susținerea constantă și Federației de Judo din Republica Moldova pentru sprijinul acordat în pregătirea și participarea sportivilor la competiții internaționale.

    Suntem mândri de realizările voastre și vă dorim noi succese în continuare! Bălțiul și întreaga țară se mândresc cu voi!

    Leave a Reply