Consilierii municipali din Bălţi au declarat greva foamei
Pe 15 ianuarie a avut loc o conferinţă de presă a fracţiunii „Partidului Nostru” din Bălţi. Consilierii municipali au adoptat o declaraţie în care au declarat greva foamei şi s-au adresat structurilor internaţionale şi misiunilor diplomatice cu rugămintea de a se implica şi a stopa războiul lui Plahotniuc împotriva oraşului de opoziţie.
Consilierul municipal Nicolai Grigorişin a menţionat că Partidul Democrat a declanşat un adevărat război împotriva „Partidului Nostru”. „Consilierii şi familiile, copiii lor sînt ameninţaţi. Sîmbătă, au avut loc percheziţii la domiciliul preşedintelui fracţiunii, la companiile acestuia, după care au mers la păriţi, la mama sa”. Grigorişin a mai menţionat că „Plahotniuc şi suita acestuia au declanşat această teroare pentru a întoarce la Bălţi fosta conducere. Ei nu se pot linişti. Ei vor să distrugă Consiliul şi să-şi aleagă viceprimarul lor, ca la Chişinău. Iată în ce constă sarcina lor”, a menţionat Grigorişin.
Elena Griţco a subliniat că nu există nicio încredere în instituţiile de stat şi organele de drept din Moldova, iar preşeditentele ţării nu a făcut nicio declaraţie împotriva terorii declanşate de Plahotniuc.
Consilierii au atras atenţia corpului diplomatic acreditat în Moldova la presiunile fără de precedent la care sînt supuşi ei din partea regimului de guvernare cu utilizarea colaboratorilor organelor represive. Greva foamei este anunţată pînă vineri, atunci cînd trebuie să aibă loc şedinţa Consiliului Municipal Bălţi.
Sursa(textul): ru1.md