Concertul „SIMFONIA MĂRȚIȘORULUI” a adus magia primăverii pe scena Palatului Municipal de Cultură
Astăzi, 4 martie 2025, Palatul Municipal de Cultură din Bălți a găzduit concertul festiv „SIMFONIA MĂRȚIȘORULUI”, un eveniment de excepție organizat de Primăria municipiului Bălți în colaborare cu Direcția cultură. Publicul a avut ocazia să se bucure de o seară plină de armonie, în care ansamblurile artistice ale instituțiilor de învățământ artistic din municipiu au oferit momente artistice remarcabile.
Unul dintre punctele culminante ale serii a fost prestația orchestrei de fanfară „HASNAȘ”, care a încântat audiența cu un repertoriu variat și emoționant. De la melodii tradiționale, până la piese clasice și contemporane, artiștii au reușit să creeze o atmosferă vibrantă, plină de energie și bucurie.
Evenimentul a fost primit cu aplauze îndelungate din partea spectatorilor, care au apreciat talentul și dăruirea tinerilor artiști.