Compania Draexlmaier a donat echipamente IT Direcției de Arhivă a Primăriei municipiului Bălți
Compania ÎCS DRA Draexlmaier Automotive SRL a demonstrat, încă o dată, angajamentul său față de comunitatea locală, prin donarea generoasă de echipamente IT către Direcția de Arhivă a Primăriei municipiului Bălți.
Această donație reprezintă un pas important în direcția digitalizării și modernizării activităților administrative.
Cu recunoștință, Direcția arhivă a primit un laptop, o imprimantă și un cartridge pentru executarea eficientă a atribuțiilor de serviciu.
Apreciem gestul de susținere din partea Companiei Draexlmaier și suntem convinși că aceste echipamente IT vor contribui semnificativ la îmbunătățirea eficienței și transparenței serviciilor Direcției arhivă.