„Capsula timpului” pentru generațiile următoare
Echipa Centrului Social Regional „Viața cu Speranță”, alături de oaspeți și beneficiari, a lansat, în ziua de 27 mai 2021, memorialul renovat și „Capsula timpului”. Memorialul a fost reconstruit în forma unei fundițe roșii – simbol al luptei împotriva HIV/SIDA, creat în memoria victimelor acestui virus. „Capsula timpului” conține un mesaj către generațiile următoare, o mască de protecție și un test rapid HIV. Ea va fi deschisă peste 10 ani.
„Ne-am străduit ca identitatea noastră națională și locală să o lăsăm urmașilor noștri, să lăsăm simboluri și mesaje, pe care noi, echipa CSR „Viața cu Speranță”, le facem reprezentative pentru întreaga comunitate”, se menționează pe pagina de Facebook a organizației.
În cadrul evenimentului a mai fost organizată și o masă rotundă. Participanții au primit în dar câte un test rapid pentru depistarea virusului HIV și materiale informative.