Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți — împreună pentru performanță și dezvoltarea comunității
Recent, Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți a găzduit Atelierul profesional „Împreună pentru performanță – retrospectiva anului aniversar 2025”, un eveniment dedicat reflecției profesionale, dialogului și schimbului de bune practici în domeniul biblioteconomic.
Activitatea a reunit angajați ai rețelei Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” Bălți, precum și reprezentanți ai bibliotecilor sătești, într-un demers comun de analiză și valorizare a realizărilor obținute pe parcursul unui an aniversar marcat de inițiative relevante, parteneriate durabile și implicare activă în viața comunității.
În deschiderea atelierului, Ludmila Ouș, director interimar al BMECB, a subliniat importanța capitalului uman, a colaborării și a responsabilității profesionale în dezvoltarea unei biblioteci moderne, adaptate nevoilor reale ale comunității.
Momentul de networking profesional a contribuit la consolidarea relațiilor din cadrul rețelei, facilitând schimbul de idei și deschiderea unor noi perspective de colaborare.
Primăria municipiului Bălți apreciază activitatea Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” ca fiind un partener activ în dezvoltarea comunității locale, un spațiu de creștere profesională și un promotor al valorilor culturale și educaționale.




















