Au fost stabilite locurile de comerț cu produse agricole pe teritoriul municipiului Bălți
În scopul acordării asistenței reale producătorilor agricoli și asigurării accesului permanent și larg al populației la piața internă a produselor agricole și în temeiul dispoziției primarului municipiului Bălți nr. 220 din 15.07.2022 au fost stabilite locurile de comerț cu produse agricole pe teritoriul municipiului Bălți în anul 2022.
Astfel, comercializarea cu produse agricole se va desfășura în perioada 15 iulie – 18 august 2022 în 11 cartiere din municipiu:
- Chișinăului (reg. podului Chișinăului);
- Cahulului (reg. blocului locativ nr. 48/B);
- Calea Ieșilor (reg. blocului locativ nr. 47);
- E. Colesov, 6 (reg. barului „Ivolga”);
- Independenței, 94 (reg. magazinului „Rîndunica”);
- Acad. Dubinovschi (reg. gimnaziului nr. 10);
- M. Viteazul (reg. blocului locativ nr. 46);
- Bulgară (reg. blocului locativ nr. 57);
- Alexandru cel Bun (reg. stației de transport public);
- Decebal, 31 (reg. cafenelei „Tărăncuța”);
- Voluntarilor (reg. blocului locativ nr. 53).
Activitatea de comerț cu produse agricole se realizează în baza notificărilor de ințiere a activității de comerț, depuse de către comercianți la oficiul „Ghișeul unic” (bir.115) al Primăriei municipiului Bălți, inclusiv online pe site-ul www.servicii.gov.md cu prezentarea pachetului de acte pеrmisive.
Regimul zilnic de lucru al comercianților este de la ora 07.00 până la ora 19.00.
Comercianții se obligă să asigure curățenia în perimetrul locului de vânzare.