08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Ajutor imediat în combaterea Covid 19

//
Comentariu0

Asociația Copil, Comunitate, Familie (CCF Moldova) cu suportul financiar al Fundației Inernaționale Coca Cola, contribuie la consolidarea sistemului medical, în lupta cu Covid-19.

În condițiile actuale, când trecem printr-o situație mondială fără precedent, CCF Moldova alături de parteneri s-a alăturat întregii omeniri în lupta pentru viață și sănătate. În aceste zile, cu suportul financiar al Fundației Coca Cola au fost procurate utilaje medicale extrem de necesare sistemului medical din țara noastră, pentru combaterea virusului Covid 19.  Patru instituții medicale din Chișinău au fost asigurate cu echipamente de importanță vitală pentru pacienții infectați cu noul virus. Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au primit analizoare hematologice. Două detectoare de vene au fost oferite Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, iar un dispozitiv USG de înaltă performanță a fost furnizat pentru Institutului de Medicină de Urgență.

Această criză este atât un pericol, cât și o oportunitate. O șansă pentru a avea grijiă de cei mai vulnerabili, de a ne mobiliza pentru siguranța și binele oamenilor din jur, de a găsi prieteni și parteneri pentru o luptă comună.  Acest lucru  a reunit – CCF Moldova și Fundația Coca-Cola – într-o luptă pentru viitorul nostru, o speranță pentru umanitate ”, a menționat Liliana Rotaru, președintele CCF Moldova.

Mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale colaborează pentru a oferi sprijin în menținerea siguranței și sănătății oamenilor. Reprezentanții Coca-Cola HBC consideră că doar prin unitate vom face față crizei și vor continua să ofere susținere comunităților vulnerabile prin livrarea băuturilor de importanță majoră  în această perioadă extrem de problematică.

De 16 ani, Asociația Copil, Comunitate, Familie (CCF Moldova) lucrează întru reformarea sistemului de protecție a copilului, având drept sarcină prioritară sistarea activității instituțiilor rezidențiale, oferind fiecărui copil alternative de tip familie. Datorită programelor implementate de organizație, 5777 de copii au fost ajutați direct să crească într-un mediu familial sigur și protejat. 10 internate au fost închise până acum, iar în alte 3 își continuă în prezent activitatea. Toate aceste realizări au fost desfășurate grație parteneriatelor dezvoltate și susținătorilor responsabili social, alături de care, echipa CCF Moldova influențează viețile copiilor din țara noastră, dar contribuie și la o schimbare necesară întregii societăți.

Tatiana Codreanu
 CCF Moldova
Tel 069519729
www.ccfmoldova.org

Last updated: aprilie 24, 2020 at 20:11 pm

Lasă un Răspuns