Primăria municipiului Bălți insistă asupra aplicării celor mai dure măsuri împotriva circulației ilegale a transportului greu
Primăria municipiului Bălți continuă să monitorizeze respectarea Regulamentului circulației rutiere și a restricțiilor instituite pentru protejarea infrastructurii rutiere a orașului.
În urma sesizării expediate de Primărie către Inspectoratul Național de Securitate Publică privind deplasarea unui autocamion pe strada Independenței cu încălcarea cerințelor indicatorului rutier 3.4 „Circulația autocamioanelor este interzisă”, autoritățile competente au efectuat verificările de rigoare.
Potrivit răspunsului oficial recepționat de Primărie, faptele sesizate s-au confirmat. În urma examinării cazului, conducătorul autocamionului a fost tras la răspundere contravențională pentru încălcarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere și ale Codului contravențional al Republicii Moldova.
Contravenientului i-au fost aplicate amendă și puncte de penalizare. Totodată, acesta a fost avertizat asupra inadmisibilității comiterii unor astfel de încălcări pe viitor și asupra obligației de a respecta prevederile legislației în vigoare.
Primăria municipiului Bălți va continua să sesizeze autoritățile competente cu privire la fiecare caz de încălcare a restricțiilor privind circulația transportului greu, întrucât asemenea abateri pun în pericol siguranța participanților la trafic și provoacă degradarea infrastructurii municipale.
Respectarea restricțiilor privind circulația transportului greu reprezintă o măsură esențială pentru protejarea drumurilor municipale și pentru asigurarea siguranței locuitorilor municipiului.











