Primăria municipiului Bălți invită cetățenii la consultări publice asupra Regulamentului privind acordarea bursei municipale
Primăria municipiului Bălți invită reprezentanții instituțiilor de învățământ, ai societății civile, precum și toți cei interesați să participe la consultarea publică privind proiectul de decizie a Consiliului municipal Bălți „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea bursei municipale”, în redacție nouă.
Consultarea publică va avea loc la data de 27 martie 2026, ora 16:00, în biroul nr. 101 al Primăriei municipiului Bălți.
Proiectul de decizie are drept scop actualizarea cadrului normativ local privind acordarea burselor municipale, prin adaptarea mecanismului de acordare a acestora la realitățile actuale, asigurarea transparenței procesului de selecție și eficientizarea modalităților de susținere a elevilor și tinerilor cu performanțe academice, civice, culturale și sportive.
La consultări sunt invitați elevi, studenți, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor de cultură și sport, precum și toți cetățenii interesați.
Persoană responsabilă: Dmitracov Iuri, șeful Secției Tineret și Sport din cadrul Direcției Învățământ, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Bălți.












