La Primăria municipiului Bălți au avut loc audieri publice privind noul regulament de achiziții pentru întreprinderile municipale
Astăzi, 16 martie 2026, în incinta Primăriei municipiului Bălți, au avut loc audieri publice pe marginea proiectului de decizie al Consiliului municipal Bălți „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor la întreprinderile municipale în care Consiliul municipal Bălți exercită funcția de fondator”, în redacție nouă.
Evenimentul a fost organizat în cadrul procedurii de consultare publică cu societatea civilă, oferind posibilitatea tuturor persoanelor interesate de a-și exprima opiniile și propunerile privind proiectul de regulament.
La audieri au participat reprezentanți ai administrației publice locale, consilieri municipali, reprezentanți ai societății civile, ai mediului de afaceri, precum și cetățeni interesați de procesul decizional la nivel local.
Procedura de consultare publică a fost coordonată de Vitalie Nogali, consilier municipal și președinte al comisiei consultative de specialitate pentru drept și disciplină, și Irina Serdiuc, secretara Consiliului municipal Bălți.
În cadrul discuțiilor, participanții au avut posibilitatea să analizeze prevederile proiectului de regulament și să înainteze propuneri și recomandări în vederea îmbunătățirii cadrului de reglementare privind achizițiile efectuate de întreprinderile municipale.
Propunerile și sugestiile exprimate în cadrul audierilor vor fi analizate în continuare în procesul de elaborare și definitivare a proiectului de decizie care urmează a fi supus examinării Consiliului municipal Bălți.






















