Atenție! Lucrări de reparație a rețelelor de canalizare pe strada Kiev
Primăria municipiului Bălți informează locuitorii și oaspeții orașului că, în legătură cu executarea lucrărilor de reparație a rețelelor de canalizare pe strada Kiev, vor fi introduse restricții temporare în circulația rutieră.
Lucrările vor fi efectuate pe sectorul de la clădirea nr. 9 de pe strada Kiev până la intersecția cu strada J. Fucik.
Conform planului stabilit, lucrările de reparație vor începe la data de 10 martie 2026 și se vor desfășura până la data de 10 aprilie 2026.
Pe perioada executării lucrărilor, circulația rutieră pe acest sector va fi organizată cu restricții, conform schemei temporare de circulație coordonate cu Inspectoratul de Poliție Bălți.
ÎM „DRCD Bălți” va asigura:
- instalarea indicatoarelor rutiere;
- amplasarea panourilor informative;
- instalarea elementelor de împrejmuire,
- în conformitate cu legislația în vigoare și schema coordonată, pentru asigurarea siguranței circulației rutiere în zona lucrărilor.
Primăria municipiului Bălți îndeamnă participanții la trafic să manifeste înțelegere și să respecte semnalizarea rutieră temporară.












