piața Independenței, 1
08:00 - 17:00
(0231) 2-64-50
  • Русский
  • Primăria municipiului Bălți a primit Diplomă de Gratitudine în cadrul proiectului cultural național „EU sunt UE”

    //
    Categories

    Primăria municipiului Bălți a fost distinsă cu o Diplomă de Gratitudine în cadrul evenimentului de încheiere a Proiectului cultural național „EU sunt UE”, în semn de apreciere pentru parteneriatul și sprijinul acordat în realizarea acestui demers cultural și civic.

    Municipiul Bălți s-a numărat printre cele 30 de localități din Republica Moldova în care a fost prezentat spectacolul „Aceasta este Europa”, contribuind astfel la promovarea valorilor europene și la consolidarea dialogului cultural și social în comunitatea locală.

    La eveniment, Primăria municipiului Bălți a fost reprezentată de șefa Direcției Cultură, doamna Stela Smirnov, care a transmis mesajul de susținere al administrației publice locale pentru inițiativele culturale ce încurajează informarea, dialogul și participarea civică.

    Primăria municipiului Bălți își exprimă recunoștința față de organizatori pentru aprecierea acordată și reafirmă angajamentul de a sprijini proiecte culturale care contribuie la dezvoltarea comunității și la apropierea acesteia de valorile culturale și democratice europene.

    Leave a Reply


    Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.