08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a participat la ceremonia de detașare a primului contingent al Armatei Naționale în Bosnia și Herțegovina

//
Comentariu0

Astăzi, Armata Națională a Republicii Moldova a detașat oficial primul său contingent pentru operațiunea Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina. Evenimentul a avut loc la Brigada de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălți, fiind marcat printr-o ceremonie solemnă la care au participat oficiali de rang înalt, precum ministrul apărării Anatolie Nosatîi, ambasadorul României în Republica Moldova Cristian-Leon Țurcanu, reprezentantul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova Máté Csicsai, precum și atașați militari și rudele militarilor.

Republica Moldova se alătură astfel pentru prima dată unei operațiuni militare a Uniunii Europene, contribuind cu un contingent de militari instruiți conform celor mai înalte standarde internaționale.

Cu ocazia acestei ceremonii, primarul Alexandr Petkov a avut onoarea de a înmâna drapelul municipiului Bălți militarilor care urmează să participe la misiune, exprimându-și susținerea și mândria față de aceștia.

Primul contingent EUFOR ALTHEA al Armatei Naționale este format din 19 militari profesioniști care, pe parcursul următoarelor șase luni, vor executa misiuni de securitate, pază a obiectivelor și patrulare în aria de responsabilitate desemnată. Aceștia vor activa în cadrul contingentului român, alături de militari din Austria, Bulgaria, România, Ungaria și Turcia.

Participarea militarilor moldoveni la misiunea EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în luna iulie 2024, iar această implicare reprezintă un pas important pentru consolidarea contribuției țării noastre la eforturile internaționale de menținere a păcii.

Last updated: septembrie 30, 2024 at 17:44 pm

Lasă un Răspuns