08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a felicitat elevii cu ocazia Zilei Cunoștințelor

//
Comentariu0

Astăzi, 2 septembrie 2024, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, împreună cu viceprimarul Tatiana Dubițkaia, au participat la ceremonia festivă dedicată Primului sunet la Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza”. Această zi este deosebită pentru toți elevii, dar mai ales pentru cei care au pășit pentru prima dată pragul școlii.

Primarul s-a adresat elevilor cu un discurs de felicitare, dorindu-le mult succes la învățătură și subliniind rolul important, care îi revine educației, în dezvoltarea orașului și a țării. „Ziua Cunoștințelor este ziua în care se deschid porțile către lumea cunoașterii, în special pentru cei care astăzi au pășit pentru prima dată pragul școlii. Vreau să urez tuturor elevilor mult succes la învățătură. Noi, ca administrație publică locală, avem o misiune importantă față de voi – să vă asigurăm condiții bune pentru procesul educațional, și astăzi am decis să donăm școlii voastre echipamente pentru cantină. Acesta este un aport în viitorul copiilor noștri, în viitorul orașului nostru”, a declarat Alexandr Petkov.

Astăzi, primul sunet a răsunat în 23 de instituții de învățământ din oraș, iar 1481 de elevi de clasa I au pășit pentru prima dată pragul școlilor. Primăria municipiului Bălți continuă să sprijine instituțiile de învățământ, creând condiții confortabile și sigure pentru procesul educațional.

Last updated: septembrie 2, 2024 at 17:31 pm

Lasă un Răspuns