Pentru evitarea producerii arderilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI se adresează cu un apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor
Pe parcursul anului 2024 au fost înregistrate 37 de intervenții pentru lichidarea focarelor de ardere a vegetației uscate, afectând în total 10,881 hectare de vegetație. În plus, au avut loc 5 intervenții la lichidarea arderii de deșeuri menajere în cadrul poligoanelor de deșeuri din satele Elizaveta și Sadovoe, unde s-au înregistrat 4 și, respectiv, 1 cazuri.
În urma unei analize amănunțite a acestor incidente, s-a constatat că zonele afectate, caracterul arderii, proporțiile de vegetație uscată cuprinse de flăcări și intervalul de timp scurt între incendii indică o cauză probabilă de incendiere intenționată de către persoane necunoscute.
Primăria municipiului Bălți face un apel către cetățeni să fie vigilenți și să raporteze orice activitate suspectă care ar putea duce la producerea unor incendii. În plus, se reiterează importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, inclusiv evitarea utilizării focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și supravegherea copiilor pentru a preveni jocul cu focul.
Cetățenii sunt încurajați să contacteze imediat numărul de urgență 112 în cazul observării unor focare de incendiu.