Susținem copiii refugiaților
Voluntarii primăriei, alături de Direcția managementul documentelor și relații cu publicul și Direcția generală asistența socială și protecția familiei, au întocmit un Program de activități pentru tineri și copii din Centrele de Plasament pentru Refugiați.
Programul a fost depus pentru finanțare în luna martie și a fost acceptat de către AO Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, către începutul lunii aprilie. „MilleniuM” a asigurat o mare parte din materialele solicitate, pentru ca voluntarii să poată desfășura activitățile propuse în centrele de plasament și a organizat, la 17.04.2022, o instruire de inițiere în activitate.
La 18.04.2022, echipa proiectului s-a întrunit pentru a stabili mersul activităților pentru următoarele luni: copiii din centrele de plasament vor avea parte de activități distractive, jocuri de societate, atât în interior, cât și în aer liber.
Primăria adresează mulțumiri AO „Millenium”, dar și tuturor celorlalți donatori/ organizații de binefacere/ cetățeni/ voluntari care sprijină sub diverse forme persoanele refugiate din Ucraina. La fel, aducem mulțumiri tuturor voluntarilor, care se implică zilnic în ajutorare.
„Pentru o comunitate mai bună, mai dezvoltată, mai prosperă”, înainte!