În caz de situații de urgență, apelați 112
Direcția Situații Excepționale mun.Bălți, în baza recomandărilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, informează despre necesitatea de prevenire și combatere a arderii vegetației uscate, pentru evitarea prejudiciului colosal mediului înconjurător, precum și a cheltuielilor financiare majore orientate spre normalizarea situației create pe teritoriul din mun.Bălți.
Măsurile de reducere a riscurilor sunt:
- delimitarea prin fâșii de protecție a localităților, ocoalelor silvice, obiectivelor și drumurilor față de câmpurile de vegetație uscată ce prezintă pericol de incendiu;
- lichidarea gunoiștilor neautorizate, cosirea ierbii uscate, cu transportarea deșeurilor în locuri special destinate întru evitarea aprinderii acestora de la diferite surse de foc;
- antrenarea tuturor forțelor și mijloacelor din subordine întru prevenirea și asigurarea executării prevederilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul din subordine.
STIMAȚI CETĂȚENI!
Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, Vă protejați viața și bunurile materiale.