08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Muzeul de Istorie și Etnografie – oglinda trecutului și motivația prezentului. De ce să-l vizitezi?

//
Comentariu0

„Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul”, spunea Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor și publicist al sec. XIX. În această idee, mai mulți tineri dintre voluntarii și specialiștii Primăriei mun. Bălți au vizitat muzeul local, de care au rămas profund impresionați. Aici, poți avea parte de serviciile ghidului, dnei Maria, o fire energică și plină de entuziasm în relatarea informațiilor despre fiecare exponat. Ea prezintă cu multă atenție date relevante din istorie, dar și povestiri sau legende din trecut. „Cele mai multe exponate aparțin zonei de nord”, a informat dumneaei.

Muzeul este secționat în mai multe încăperi, pe diverse tematici. Prima secțiune, cea cu care a început excursia, a avut tematica Preistoria. Aici, vizitatorii pot vedea oase pietrificate, rămășițe de mamut, dar și unelte sau vase foarte vechi, datând mii de ani în urmă. Următoarea încăpere este Sala de istorie. Aici este reprezentată istoria municipiului Bălți, prin poze și lucruri păstrate de la locuitorii Bălțiului. A urmat apoi sala de Artă. Aici se păstrează picturi vechi și noi, dar și sculpturi din culturile moldovenească și rusă. Muzeul mai dispune și de 2 săli de etnografie, cu tematicile: „Gospodăria țărănească” și „Casa Mare”. Ele poartă în sine stilul moldovenesc și cultura, prezentând într-un mod original modul de viață din trecut, îndeletnicirile bărbaților și femeilor, uneltele utilizate, tipurile de activități din gospodărie, precum și amenajarea încăperilor, tipul de mobilier și întrebuințarea lui. Vizitatorii sunt uimiți și de expozițiile temporare sau cele din donații – un adevărat cadou al iubitorilor de istorie și de neam.

În urma excursiei, voluntarii au adus cu ei noi cunoștințe, bună dispoziție și poze ca amintire, împreună cu un îndemn către toți bălțenii:

Treceți mai des pragul muzeului local.

P.S. Intrarea este gratuită. Puteți beneficia de servicii de ghidaj, în cazul grupurilor. Vizita se va desfășura cu respectarea normelor de protejare împotriva infectării cu COVID-19.

Last updated: decembrie 2, 2021 at 8:48 am

Lasă un Răspuns