08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

Pentru o viață activă la orice vîrstă. În atenția persoanelor vîrstnice de 60 de ani și peste din mun. Bălți

//
Comentariu0

La concurs pot participa organizaţiile nonguvernamentale din Republica Moldova, care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional. Sunt încurajate să depună proiecte organizaţiile, care dispun de cofinanţare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituţii şi donatori locali şi internaţionali şi pot justifica o contribuţie proprie de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului, care poate fi atît de natură financiară, cît și de natură nonfinanciară (resurse umane, resurse materiale etc.).

Priorităţile programului de granturi pentru anul 2021

Programul de granturi mici se acordă pentru diverse proiecte în domeniul îmbătrânirii active, cu scopul promovării participării vârstnicilor, în conformitate cu obiectivele Planului de acţiuni privind implementarea principiului îmbătrânirii active (2018-2021), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1147 din 20.12.2017.

În cadrul Programului Granturi mici pentru anul 2021 vor fi susţinute proiectele care vor contribui la promovarea îmbătrânirii active în baza următoarelor priorităţi:

– elaborarea și aprobarea, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, a strategiilor de integrare a perspectivei îmbătrânirii;

– oferirea de suport metodologic autorităţilor administraţiei publice locale și grupelor de inițiativă a vârstnicilor pentru acordarea susţinerii persoanelor în etate în situaţii excepţionale, inclusiv în contextul pandemiei de COVID -19;

– crearea şi extinderea organizaţiilor de suport reciproc al vârstnicilor la nivel local, cu respectarea prevederilor şi măsurilor stabilite de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, precum şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;

– implicarea vârstnicilor în activităţi de voluntariat şi dialog intergeneraţional cu respectarea prevederilor şi măsurilor stabilite de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, precum şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;

– crearea serviciilor pentru îmbătrânire activă şi sănătoasă.

Criterii de selectare

Toate proiectele care au îndeplinit criteriile de solicitare a finanţării, vor fi evaluate de către Comisia de examinare a proiectelor din cadrul Programului de Granturi mici, iar în urma obţinerii unui aviz pozitiv din partea Comisiei, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va încheia un contract de finanţare cu aplicantul, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului nr. 8 din 19 ianuarie 2021.

La selectarea proiectelor vor fi aplicate următoarele criterii:

  • Relevanţa proiectului conform priorităţilor stabilite;
  • Interdependenţa dintre scop, obiective, activităţi, rezultate şi indicatori;
  • Obiective clar definite, specifice, măsurabile – SMART;
  • Definirea clară a participanţilor/beneficiarilor;
  • Buget estimat în concordanţă cu activităţile planificate;
  • Capacitatea de a atrage resurse suplimentare;
  • Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;
  • Consistenţa acţiunilor de promovare;
  • Durabilitatea proiectului;
  • Capacitatea de realizare și experiența organizației.

Valoarea grantului oferit

Pentru finanțarea Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2021, din bugetul de stat este alocată suma de 400 mii lei. Proiectele înaintate spre finanţare vor avea o durată maximă de implementare de 7 luni.

Procesul de aplicare

Dosarul poate fi depus până la data de 10 septembrie 2021, ora 16.00, la Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, mun. Chişinău, str. V.Alecsandri, nr. 2, biroul 119 pe suport de hartie sau expediat online la adresa de e-mail: olga.gotmaniuc@msmps.gov.md

 

Dosarul depus trebuie să includă:

  1. a) Formularul de solicitare a finanţării (anexa nr.1);
  2. b) Bugetul detaliat al programului/proiectului;
  3. c) CV-ul organizației;
  4. d) CV-ul coordonatorului de proiect;
  5. e) Declaraţia de imparţialitate (anexa nr.2);
  6. f) Statutul şi certificatul de înregistrare fiscal şi actele adiţionale după caz;
  7. g) Dovada existenţei contribuţiei proprii din partea beneficiarului de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului;
  8. h) Dovada existenţei surselor de finanţare oferite de terţi, alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi;
  9. i) Alte documente considerate relevante.

Regulamentul Programului de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active se anexează mai jos.

Mai multe detalii pot fi solicitate la numerele de telefon: 022 268 857 / 022 268 875/ 068173151 sau la adresa de email: olga.gotmaniuc@msmps.gov.md.

Administrația DGASPF mun.Bălți

Regulamentul concursului – pdf

Last updated: august 9, 2021 at 10:07 am

Lasă un Răspuns