AO „Copil, Comunitate, Familie” lansează pentru al cincilea an consecutiv campania „Rostul Postului”
O campanie socială, susținută de-a lungul anilor de sute de oameni obișnuiți dar și de voci notorii, parteneri și donatori, pentru a putea să colectăm resurse financiare în sprijinul copiilor care, de multe ori, se culcă flămânzi.
Donațiile din cadrul campaniei se fac electronic, accesând cel mai mare restaurant virtual, locul în care selectezi toate felurile de mâncare pe care le poftești, iar contravaloarea lor o donezi direct pe www.rostulpostului.md. Aici în fiecare zi ai o masă rezervată și poți comanda tot ce-ți dorești, astfel contribui la eliminarea nedreptății față de copiii afectați de foame, frig și lipsuri.
Potrivit datelor organizației noastre, „CCF Moldova”, 30% dintre familiile pe care le ajutăm anual, sunt familii monoparentale, mulți dintre părinți, la rândul lor, au crescut fără familii, departe de comunitate și rude. Lipsa acestei temelii și a afecțiunii duce, adesea, la dificultăți sociale, emoționale și economice. Dar cea mai importantă resursă a acestor părinți este dragostea pentru copiii lor. Ei știu că nimic nu va putea înlocui dragostea sinceră, căldura și grija familiei.
„Plângeam când vedeam cum copiii se duc acasă de sărbători. Plângeam pentru că eu nu aveam casă. Nu aveam Paște, nu aveam Crăciun, nu aveam zile de naștere. Nu aveam nimic. Ce folos că mi s-a oferit un pat, mâncare, școală, dacă nu am simțit căldură și dragoste?” Eugenia, mama a trei copii. https://youtu.be/ATY1UZMihsM
În medie, anual „CCF Moldova” ajută peste 700 copii să crească acasă, într-un mediu familial. Criza provocată de COVID – 19 a lovit cel mai dur în familiile vulnerabile, fără venituri, rezerve și oarecum deja marginalizate.
Tatiana Codreanu, AO „CCF Moldova”