Jubileul Palatului Municipal de Cultură
La 22 noiembrie 2020 Palatul Municipal de Cultură al municipiului Bălți își va sărbători jubileul de 50 de ani de la fondarea instituției. Pe parcursul anilor Palatul Municipal de Cultură s-a menținut cu brio pe podiumul activității profesionale, lansând talente inedite, personalități cu nume de referință, care înregistrează performanțe artistice atât în țară, cât și peste hotare.
Sute și mii de copii, tineri, maturi și-au dezvoltat calitățile artistice, au participat în cadrul numeroaselor manifestări culturale, aducând bucurii și satisfacții publicului spectator. Sunt înalt apreciate de societate efortul creativ și realizările notorii ale tuturor generațiilor care, de la întemeierea instituției și până în prezent, timp de jumătate de secol, au asigurat și continuă să asigure prestigiul instituției, promovând valori cultural-artistice autentice întru dezvoltarea echilibrată și armonioasă a societății.
Îmbinând măiestria cu entuziasmul, vocația cu misiunea, calitățile profesionale cu pasiunea și dăruirea, angajații instituției, formațiile artistice, dansatorii, interpreții, muzicienii Palatului Municipal de Cultură – laureați ai concursurilor naționale și internaționale, diverselor concerte, spectacole, programe-show, festivaluri, etc. s-au impus durabil în conștiința comunității.
În filele de istorie ale Palatului Municipal de Cultură sunt înregistrați și anii creativi ai Teatrului moldovenesc muzical-dramatic „Vasile Alecsandri”, actualmente Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, care a activat în acest edificiu peste 20 de ani (1970 – 1990) și care a montat numeroase spectacole teatrale cu o ținută artistică de valoare, cu actori, regizori și dramaturgi renumiți.
Valențele culturale naționale și universale sunt promovate și valorificate la un nivel reprezentativ, cu un atașament față de tradiție, cu deschidere de patrimoniu către actualitate de multe formații artistice de amatori bine cunoscute, ce reprezintă mândria instituției: Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru”, Ansamblul folcloric „Doinița”, Teatrul dramatic „Baștina”, Ansamblurile de muzică și dans popular: „Vîntuleț”, „Flori de tei”, „Miorița”; Formațiile de muzică ușoară: „Orion”, „Dixieland”, „Folkband”; Ansamblurile de dans modern: „Flagrant”, „Grație”, „Imperiu”, „Galaxy dance”, „Secret”; Studiourile artistice: „Indigo”, „Metronom”, „Menestreli”, „Fashion vizits”, „Do-Re-Mi”; Cercurile sportive: „Okinava”, „Trenajor”, „Aikido”.
Stimați omagiați! Munca Dumneavoastră a fost și va purta și în continuare semnele înaltei inspirații, spiritul creativității, originalității, organizând viața cultural-artistică a localității, descoperind și pregătind continuu talente tinere cu caractere elocvente și înflăcărate.
Fiți mereu oșteni ai cetății noastre spirituale: iscusiți, profunzi, vrednici, creativi, cu evoluări scenice deosebite! Destinul să vă fie încununat de recunoștință din partea celor care vă respectă, vă admiră, vă aplaudă!
Mulți ani plini de rodul celor mai frumoase împliniri!
Direcția cultură a Primăriei mun. Bălți
În această zi festivă vă felicită colegii, șefii instituțiilor culturale, formațiile artistice ale municipiului Bălți:
Centrul de cultură și tineret
Casa de Cultură „Flacăra”
Pinacoteca „Antioh Cantemir”
Școala muzicală „George Enescu”
СС „Molodovo”
Școala de arte plastice