08:00 - 17:00
piața Independenței, 1
LINIA DE INFORMARE (0231) 2-64-50

26 septembrie – Ziua Limbilor Europene

//
Comentariu1

Limba este o hartă a culturii. Ea ne învață de unde vin oamenii și încotro se îndreaptă. Iar atunci când avem nevoie, ne ajută să simţim in inima nopţii valorile speranţei, ardoarea vieţii, calea gloriei.

Ziua Limbilor Europene este  un eveniment care încurajează învățarea limbilor străine . În anul 2001,  a fost declarat  Anul European al limbilor vorbite de către Consiliul Europei . De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie,  se sărbătorește Ziua Limbilor Europene, valorificând diversitatea lingvistică, plurilingvizmul, importanța învățării limbilor străine pe durata vieții,  sensibilizând existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.

În toată lumea sunt vorbite între 6000 și 7000 de limbi, dintre care aproximativ 225 sunt limbi europene, iar mai mult de jumătate din populația globului este bilingvă sau plurilingvă.

În această lume centrifugă, popoarele lumii,  aşa cum spune I. Druţă, tot mai des şi mai des se vor întâlni la o masă rotundă a viitorului. Ruşii îl vor lua cu ei pe Puşkin, francezii pe Hugo, germanii pe Goethe,  polonezii pe Copernic, ştiind totodată să bucure prin vervă şi ritm, ucrainenii îl vor lua pe Şevcenko, iar englezii, vor merge cu Shakespeare, cel care a valorificat resurse nebănuite ale limbii engleze penrtu a-i sublinia frumuseţea, muzicalitatea şi puterea.

În aceeași ordine de idei, în instituţiile de învățământ general din  municipiul Bălți  6 151 de elevi învăță o limbă străină, iar  9 695  – 2 și mai multe limbi de circulaţie universală precum limba engleză, limba franceză, limba germană, limba  polonă  și limba ucraineană.

Învățarea limbilor  permite să ne înțelegem mai bine unii pe alții și să depășim diferențele culturale. Întrucât limba este principalul mijloc de comunicare, cu certitudine, cunoașterea limbilor străine garantează un succes și, astfel, ne ajută să conștientizăm necesitatea învățării acestora.

Să punem preț pe diversitatea culturală și cunoașterea limbilor europene!

 

                                                                  Direcția învățămînt, tineret și sport

Last updated: septembrie 26, 2020 at 8:24 am

1 Response

Lasă un Răspuns