2 iulie – Ziua comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Domnitor al Moldovei
Pe 2 iulie 2023, s-au împlinit 519 ani de la trecerea în nemurire a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt – un demn conducător, o personalitate marcantă a istoriei neamului nostru, înzestrat cu mari calități de om de stat, diplomat, militar și de mare voievod al Moldovei.
Ecoul vremii spune că Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani și a ctitorit 44 de lăcașuri sfinte. Un adevărat „atlet al credinței creștine”. Ștefan cel Mare a lăsat urmaşilor săi, ca moştenire, o Moldovă cu hotarele păzite de cetăţi întărite, o Ţară prosperă.
În această zi, tradițional, la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, administrația locală a organizat manifestarea de cinstire și comemorare a Marelui Voievod. În semn de recunoștință au fost depuse flori de conducerea municipiului, de reprezentanți ai structurilor desconcentrate din teritoriu, ai subdiviziunilor structurale ale primăriei, instituțiilor de cultură, educație, sociale, de cetățeni patrioți ai municipiului.