140 de ani de la fondarea Bibliotecii municipale „Eugeniu Coșeriu” din Bălți
Anul 2020 este un an aniversar pentru Biblioteca municipală „Eugeniu Coșeriu” din Bălți, fiind marcată aniversarea de 140 de ani de la fondarea acesteia. Cu prilejul acestui frumos eveniment, pentru comunitatea bălțeană, biblioteca a organizat mai multe activități on-line, fiind disponibile pe pagina sa de Facebook și blog-ul bibliotecii: revista informativă „Biblioteca municipală „Eugeniu Coșeriu” din Bălți – un facilitator în procesul de formare a comunității (14.09.2020, ora 10:00); revista informativă „Eugeniu Coșeriu – un savant aureolat de prestigiu mondial” (15.09.2020, ora 14:00); revista informativă „Educație non-formală la bibliotecă” (16.09.2020); dialogul public „Rolul bibliotecii în viața omului. Vocea comunității” (17.09.2020, ora 11:00); medalionul literar „Cuvinte potrivite cu dragoste stropite” (17.09.2020, ora 11:00); medalionul literar „Biblioteca sunt eu” (17.09.2020, ora 11:00). De asemenea, în cadrul Zilelor Bibliotecii a fost dat startul expoziției „Din noul stoc de carte” (15.09.2020-18.09.2020).
Zilele Bibliotecii municipale „Eugeniu Coșeriu” din Bălți au culminat cu o activitate profesională – simpozionul științific „Biblioteca publică între lectură și tehnologiile informaționale”. La eveniment au participat circa 40 de persoane. Fiind organizat în Anul Lecturii (declarat la inițiativa Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Forumului Managerilor din 30.10.2019), simpozionul a servit drept un îndemn către comunitatea bibliotecară de a utiliza cele mai diverse modalități de promovare a cărții și a lecturii întru asigurarea procesului de educație non-formală a comunităților.
1. BMB „E. Coșeriu”, filiala 5 – 140 de ani
2. BMB „Eugeniu Coșeriu” – 140 de ani
3. BMB „E. Coșeriu” – Cuvinte potrivite cu dragoste stropite
4. Biblioteca pentru copii „Ion Creangă” – 140 de ani