Continuă lucrările de asfaltare pe strada Ștefan cel Mare
Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere pe strada Ștefan cel Mare continuă în ritm susținut.
În prezent, antreprenorul execută lucrări de așternere a asfaltului. Intervențiile se desfășoară conform graficului de execuție și au drept scop îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea siguranței participanților la trafic.
În acest context, Primăria îndeamnă conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră temporară, să manifeste prudență în zonele unde se desfășoară lucrările și să dea dovadă de înțelegere față de eventualele restricții și inconveniente temporare.

















